Liderii spirituali ai copiilor în timpul pandemiei

Marea provocare lansată de COVID-19 bisericilor a fost reinventarea. Multe dintre comunități au făcut salturi uriașe în această perioadă, implementând în 2 săptămâni sisteme dezbătute ani la rând fără rezultat. E clar că vântul schimbării ne constrânge pe toți.

Și cred că nu e tocmai rău să lucrăm la forme, dacă ne păstrăm consistența și viziunea.

Lucrarea cu copiii se transformă și ea în aceste timpuri, orientându-se spre familii. Marele câștig – efect colateral al pandemiei – este întoarcerea părinților spre copii, cu asumarea responsabilității de a-i educa spiritual. În ultimii ani a existat o dezertare nemărturisită, dar vizibilă a părinților din rolul de formatori spirituali ai copiilor lor, amăgiți de ideea că școala duminicală este delegată să se ocupe de această chestiune.

Învățătorii de școală duminicală sunt oameni extraordinari, pregătiți (de cele mai multe ori autodidacți) să dea învățătură creștină copiilor, să îi asiste în procesul de cunoaștere, asimilare și practicare a Scripturii, să îi influențeze în bine și să asigure o coeziune a generațiilor din biserică. Totuși ei nu vor, și nici nu pot, să uzurpe autoritatea și mandatul spiritual al părinților; ei doar le validează prin predarea din fiecare duminică. Efortul lor implică jertfă, dedicare și dragoste, mai mult sau mai puțin recunoscute și apreciate.

Perioada de izolare generată de COVID-19 a reușit să readucă echilibrul în raportul factorilor responsabili de educația spirituală a copiilor: părinții în prima linie, învățătorii în a doua, oferind suport celor dintâi. Acolo unde biserica s-a mobilizat și a înțeles că trebuie să rămână conectată, aceasta a fost strategia: ”împreună lucrători”.

Se știe că învățătorii de școală duminicală sunt printre cele mai creative persoane din biserică, provocați mereu de nerăbdarea și plictisul copiilor. Exercițiul creativității le-a dat idei și pentru această perioadă a restricțiilor. Iată la ce metode au recurs învățătorii din România cu care am stat de vorbă:

1. Întâlniri de discuții sau studiu pe ZOOM
2. Colaje video cu copiii din biserică recitând versete sau cântând diferite cântecele învățate la grupă
3. Montaje video cu desene inspirate din texte biblice, realizate de adolescenții bisericii, povestite de copiii de la grupă.
4. Provocări săptămânale: rugăciunea săptămânii, slujirea săptămânii etc.
5. Utilizarea aplicației KAHOOT pentru a crea jocuri cu conținut biblic.
6. Livrarea prin poștă sau curier, sau ridicarea de la biserică a unor pachete de crafturi, urmând ca activitatea să fie realizată împreună de către copii, în timpul unei întâlniri ZOOM
7. Recomandarea unei activități săptămânale cu tematică biblică pentru toată familia
8. Grupuri de what`s app cu scop bine determinat.

Propunând și desfășurând aceste activități, învățătorii au fost atenți la:

1. Frecvența activităților pentru a nu pune presiune inutilă pe părinți
2. Un echilibru între resursele online și cele clasice, știind că online-ul a suprasolicitat atenția și timpul copiilor în această perioadă
3. Atitudinea față de părinți, încercând să nu judece pregătirea spirituală a familiilor, ci înțelegând că fiecare familie are nivelul și ritmul ei
4. Dinamica grupului, alternând metodele de interacțiune.
5. Vârsta copiilor, adaptând metodele și durata interacțiunilor în funcție de acest criteriu.

Deși dificilă sub multe aspecte, perioada prin care trecem are frumusețea și beneficiile ei. Biserica se dezmorțește și începe să înțeleagă secolul în care se află, familia pricepe că poartă responsabilitatea creșterii spirituale a copiilor și începe să se mobilizeze, iar învățătorii cred în promisiunea că ”toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu” și încep să o vadă împlinindu-se.